Un grup de consultanți în afaceri din Moldova au participat, în perioada 9-12 octombrie, la vizita de studiu în Brașov, România. Vizita a fost realizată în cadrul proiectului „Facilitarea accesului la piață pentru fermierii mici și mijlocii din Regiunea de Nord”, implementat de A. O. „Pro Cooperare Regională”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțat de Suedia, prin intermediul Fundației Est-Europene, în cadrul Proiectului “Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”.
În cadrul vizitei de studiu, delegația din Moldova a participat la evenimentul de lansare al Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri din Brașov (CATTIA). În cadrul evenimentului, organizatorii au împărtășit din experiența sa în administrarea organizațiilor de suport în afaceri, dar și gestionarea proiectelor implementate. Membrii delegației au avut întrevederi cu administratorul Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri din Brașov, cu președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov și cu primarul municipiului Brașov, dl George SCRIPCARU.
În cadrul vizitei, participanții au vizitat primul spațiu de coworking și cel mai dezvoltat business Hub din Brașov, ”HUB 1317”. Coworking-ul este un stil de muncă ce implică impărțirea unui spațiu de birou comun de către profesioniști independenți care de obicei nu sunt angajații aceleiași companii.
În ultima zi a vizitei, delegația a mers la Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB), reprezentanții căreia au prezentat informații despre proiectul ”Promotorii Firmei Tale” (PROFIT), implementat de ADDJB în parteneriat cu Universitatea Spiru Haret (USH), proiect care vine în suținerea start up-urilor cu profil non-agricol din zonele urbane, care sunt sprijinite cu suma de până la 35.000 euro, 36 de planuri de afaceri. Bugetul total al proiectului este de aprox. 2.000.000 Euro.
La finalul vizitei, reprezentanții ADDJB, au organizat întâlniri la doi antreprenori, beneficiari a granturilor, care și-au lansat afaceri de succes cu suportul proiectului.